duminică, 19 decembrie 2010

Mânăstirea Balamuci (Sitaru)













Mânăstirea "Sf. Nicolae"- Balamuci, cunoscută şi ca schitul Sitaru este mânăstire de călugări, ctitorită în 1627 de Papa Greceanu, logofăt al lui Mihai Viteazul. Se află la nord-est de lacul Căldăruşani, în apropiere de satul Sitaru.
În urma războiului din 1720, mânăstirea a fost pustiită, apoi refacută în 1750-1752 de un urmaş al ctitorului, Gheorghe Greceanu. Piatra de mormânt din interior este a spătarului Fota, fiul lui Papa Greceanu, mort în 1640, în timpul domniei lui Matei Basarab. Lăcaşul, în formă de cruce, are un pridvor larg deschis, susţinut de zece coloane din piatră, cu baze şi capiteluri bogat ornamentate, cu motive florale stilizate, sculptate în piatră. Pereţii exteriori au două registre cu arcaturi în acoladă. Pe naos şi pronaos se înalţă două turle înalte, octogonale, luminate prin ferestre înguste. Ferestrele din registrul inferior au ancadramente ornamentale din piatră. Cele din registrul superior sunt pătrate şi închise cu trafoare din piatră frumos lucrate. Monumentul se află într-o incintă de zid, înalt de trei metri, cu o poartă cu piloni puternici, protejată de un acoperiş în patru pante. Pe latura de vest a incintei s-au adăugat chiliile din paiantă. Interiorul bisericii şi pridvorul au pereţii acoperiţi cu fresce asemănătoare celor de la Voronet. Au fost realizate de un grup de preoţi din Braşov. În 1864 dupa secularizarea averilor mânăstireşti, locaşul a fost transformat în închisoare. Şi asta, până în 1875 când cutremurul a surpat turla mare, chiliile şi zidul înconjurător.
A fost reparată şi consolidată în 1911, 1942, 1962, 1977 (după inundaţiile din 1970 şi 1975 care au dus la prăbuşirea chiliilor).
Lucrările au fost terminate în 1979. Biserica s-a păstrat aşa cum a fost zidită de ctitor, în afară de cele două turle.
Faţadele exterioare au un brâu median frumos zugrăvit. Paraclisul a fost pictat în culori deschise - în 1986 - de Rafael Popescu.
În 1989-1990 a fost restauraă şi pictura din biserică. (după "Popasuri în împrejurimile Bucureştilor" de Gh. Graur Florescu şi "Mitropolia Munteniei şi Dobrogei" de Vasile Dumitrache Floreşti)

Niciun comentariu: